Expres

Substația de Ambulanță din Poiana Brașov nu s-ar justifica, mai ales în extrasezon

Substația de Ambulanță din Poiana Brașov nu s-ar justifica, mai ales în extrasezon.

Așa cum v-am relatat (detalii aici), ambulanţierii braşoveni au aflat vineri seară că David Zsigmond Levente, managerul Serviciului de Ambulanță (SAJ) Brașov, a decis să suspende activitatea microstaţiei Poiana Braşov chiar înainte de debutul sezonului de iarnă. Adică exact atunci când numărul accidentărilor crește exponențial, dar pot apărea și multe alte probleme, dar fiind afluxul mare de turiști în stațiune.
Temerea ambulanțierilor – exprimată de Georgiana Loredana Toflea, asistent medical generalist, preşedinte Sindicatul Judeţean Solidaritatea Sanitară Braşov – că prin suspendare se ajunge, de fapt, la desființare, pare să se adeverească.

Astfel, managerul SAJ Braşov, David Levente, susţine că, la solicitarea managementului, substaţia poate să fie desfiinţată şi cel mai probabil acest lucru se va întâmpla, pentru că nu se justifică prezenţa acesteia în staţiune, mai ales în extrasezon:

„O substație este un punct de lucru de unde pleacă echipajele în intervenție. În condițiile în care în Poiana Brașov există și o unitate de prim-ajutor a Inspectoratului pentru Situații de Urgență, adică un echipaj SMURD, numărul solicitărilor în extrasezon este foarte redus și nu se impune prezența unui echipaj medical de urgență din partea Serviciului de Ambulanță. Sigur, în perioada sezonului, un echipaj medical poate fi delegat din stația centrală, fapt pentru care nu se impune să existe acolo substație”, a declarat David Levente, citat de Radio România Brașov FM.

Totuși, desființarea se face chiar în momentul în care se află la start un nou sezon.

În prezent, personalul care deserveşte substaţia din Poiana Braşov este detaşat staţiei centrale Braşov, ceea ce se traduce prin faptul că intervine nu doar în staţiune, ci şi în Braşov şi împrejurimi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button