Atenție – vin ninsorile
Atenție – vin ninsorile.
Specialiștii de la Meteo&Radar au informat că astăzi, la nivelul țării, temperaturile sunt cuprinse între 6 și 15 grade Celsius. De mâine, însă, sunt așteptate ploi în jumătatea vestică a țării. Spre seară, precipitațiile se vor extinde și în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile.
Atenție – vin ninsorile
Sâmbătă, aportul suplimentar de umezeală va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, temperaturile urmând să scadă seara. Sunt șanse destul de mari ca în zonele mai înalte de relief din estul și centrul țării ploaia să se transforme treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales în timpul nopții. Câțiva fulgi nu sunt excluși nici la câmpie.
Duminică, vremea în România va fi rece. În unele zone, maximele nu vor depăși 1-3 grade Celsius. În plus, vântul va sufla cu tărie.
Conform sursei citate, luni dimineață va fi frig, cu minime ce vor scădea sub minus 5 grade în unele zone. Ulterior, temperaturile vor crește din nou, dar momentan nu se întrevede nici o încălzire semnificativă a vremii, iar pe la mijlocul săptămânii viitoare e posibil un nou episod de precipitații.
Foto: Arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.