USR solicită transparență și criterii obiective la nivelul Consiliului Județean în alegerea persoanelor numite în Consiliile de administrație și în evaluarea activității prestatorilor de servicii
În ședința de plen a Consiliului Județean Brașov, consilierul USR Marius Stoianovici a solicitat modificarea regulamentului Consiliului Județean în privința modului în care sunt numiți reprezentanții în Consiliile de administrație.
Deși este vorba de persoane care contribuie la decizii importante și la conducerea respectivelor instituții, numirile nu se fac pe criterii de competență sau pregătire profesională, ci mai degrabă într-un mod subiectiv și lipsit de transparență.
Marius Stoianovici, consilier județean USR: “Am solicitat ca, la fiecare candidatură pentru un post într-un Consiliu de administrație, să fie prezentat executivului și consilierilor județeni CV-ul persoanei respective. Considerăm că este o normalitate și nu este prima dată când cerem acest lucru.
Există o cutumă de pe vremea fostului președinte, Adrian Veștea, de a numi în aceste posturi persoane din executiv, care cu siguranță sunt potrivite în domeniul în care lucrează, dar fără un CV nu putem hotărî dacă persoana este potrivită pentru a fi sau nu membrul unui anume Consiliu de administrație.
Am propus să fie numiți în aceste posturi inclusiv consilieri județeni. Însă am observat că există o reticență în această privință. Poate că PNL evita să își delege oameni în Consiliile de administrație din cauză că au existat situații precum cea a domnului Kadas, fost consilier județean PNL și fost președinte PNL Săcele, care a fost președintele Comisiei de sănătate și a sfârșit arestat pentru mită.”
În aceeași ședință de plen, consilierul USR a ridicat și problema necesității unor evaluări transparente și obiective ale serviciilor prestate de diverși colaboratori, cum ar fi casa de avocatură care reprezintă Consiliul Județean.
Pe ordinea de zi a ședinței CJ exista, inițial, și un punct privind suplimentarea numărului de ore – și implicit creșterea sumei plătite – aferente colaborării cu casa de avocatură. Acest punct a fost scos momentan de pe ordinea de zi, dar consilierii USR au solicitat ferm ca o viitoare astfel de solicitare, care implică cheltuirea banilor publici, să fie făcută numai după prezentarea unui raport de activitate al respectivei case de avocatură.
“Înainte ca punctul să fie repus pe ordinea de zi, așteptăm un raport complet al modului în care Consiliul Județean a fost reprezentat în instanță de casa de avocatură. De exemplu, nimeni nu ne-a explicat cum a fost posibil ca o creanță a Consiliului Județean asupra firmei de construcții Gotic, intrată în faliment, să se transforme din 42 milioane lei în 2 milioane lei. De aceea considerăm că este absolut necesar un raport de activitate.” – a mai spus Marius Stoianovici.
P articol al USR BRAȘOV
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.