112

Accident în Brașov, provocat de un șofer băut

Agenții din cadrul Poliţiei Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător auto a provocat, aseară, în jurul orei 20.00, un accident rutier cu pagube materiale, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

„Echipajul de poliție sosit la fața locului, respectiv pe strada Prunului, din municipiul Brasov, a stabilit faptul că accidentul descris s-a soldat doar cu avarii, atât la vehiculul condus, dar și la un alt autoturism care se afla parcat în zonă. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că persoana aflată la volanul autovehiculului, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Brașov, se afla sub influența alcoolului, acesta având o valoare a alcoolemiei de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Pentru rezultatul înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate valoarea îmbibației alcoolice din organism”
, a declarat IPJ Brașov.


Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button