Experimente și jocuri, cuminți și trăsnite, pentru curioși și pasionați
Experimente și jocuri, cuminți și trăsnite, pentru curioși și pasionați
Brașovenii pasionați de știință și tehnologie sau doar foarte curioși sunt așteptați astăzi la Institutul de Cercetare-Dezvoltare (ICD) al Universității Transilvania din Brașov.
La fel ca în fiecare an, și de această dată evenimentul „Noaptea Cercetătorilor” va avea loc la ICD, în ultima vineri din luna septembrie, între orele 17-21.
Evenimentul își propune să aducă știința și tehnologia mai aproape de elevi și să explice pe înțelesul tuturor rezultatele cercetărilor științifice și necesitatea acestora în viața de zi cu zi.
„Așa cum v-am obișnuit deja, zeci de standuri atât ale Institutului de cercetare cât și ale partenerilor vor fi pregătite cu numeroase experimente, demonstrații și jocuri interactive. În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte din domenii precum: informatică, robotică, electronică, chimie, neuromarketing, biologie, matematică, arte, psihologie ori comunicare. În acest an, ca noutate, avem o zonă specială, în care cinci licee – Colegiul Național Dr Ioan Meșotă, Colegiul Andrei Șaguna, Colegiul de Informatică Grigore Moisil, Colegiul Mircea Cristea și Liceul Andrei Mureșanu – vor participa și ele la eveniment”, a precizat prorectorul cu relațiile publice, prof.dr.med. Liliana Rogozea.
Vizitatorii de toate vârstele vor putea face cunoștință cu roboți antrenați și vor putea experimenta echipamente și tehnologii din medicină, mecanică sau știința materialelor. De asemenea vor putea participa la demonstrații de printări 3D, la ateliere de Arduino sau de inteligență artificială ori vor putea învăța cum să identifice mijloacele de manipulare mediatică. Nu în ultimul rând, în curtea institutului, vizitatorii pot asista la demonstrații cu mașinile de curse realizate de studenții UNITBV.
Totodată, participanții la eveniment vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție a pompierilor, a jandarmilor sau vor putea testa echipamentul din dotarea criminaliștilor.
Frecvență sporită pe linia 24
Alături de cei de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania vor fi și parteneri din mediul privat, care vor expune cele mai noi produse și descoperiri din domeniul tehnologiei.
Intrarea este gratuită, iar pentru a facilita accesul la eveniment, autobuzele RAT de pe linia 24 – Livada Poștei – Institut (stația Campus Genius) vor avea o frecvență mărită în intervalul orar 17-21.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.