Expres

O tânără a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale

O tânără a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale.

Fata a obținut ordinul de protecție împotriva mamei sale pentru cinci zile, după ce sâmbătă seară, 23 septembrie, a fost lovită pe stradă de aceasta, în urma unei discuții contradictorii despre iubitul fetei, potrivit News.ro.

Tânăra, în vârstă de 20 de ani, s-a prezentat sâmbătă seară, la ora 21.10, la sediul Poliției din municipiul Rădăuți, județul Suceava, relatând polițiștilor că în urmă cu aproape o oră a fost lovită şi ameninţată cu acte de violenţă de către mama sa, în vârstă de 54 ani.

În 22.09.2023, în jurul orei 20.45, în timp ce tânăra de 20 ani se întorcea de la muncă, s-a întâlnit pe stradă cu mama sa, iscându-se un conflict, femeia de 54 de ani lovind-o pe fiica sa şi adresându-i ameninţări care i-au creat o stare de temere”, au precizat, duminică, Poliția Județeană Suceava.

O anchetă a Poliţiei a arătat că tânăra locuieşte singură într-un apartament deţinut de mama ei, situat în Rădăuţi. Din luna decembrie a anului 2022, tânăra are o relaţie de prietenie cu un băiat, lucru cu care mama sa nu este de acord. Din această cauză, între acestea au avut loc mai multe discuţii contradictorii.

Potrivit sursei citate, după ce fata a completat un formular de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există risc asupra vieţii şi integrităţii victimei. Ulterior, aceștia au decis să emită un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile.

În urma scandalului dintre mamă şi fiică poliţiştii au deschis dosar penal privind infracţiunile de ameninţare şi violenţă în familie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button