Expres

Noutăți în privința tinerei instituționalizate la Brădet care a suferit arsuri severe

Noutăți în privința tinerei instituționalizate la Brădet care a suferit arsuri severe.

Tânăra instituționalizată la Casa de tip Familial „Gabriela“ Brădet, internată, în data de 11.08.2023, cu arsuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (Detalii, AICI și AICI), a fost externată astăzi. Fata se simte bine, nu a avut nevoie de grefe de piele, este stabilă din punct de vedere medical și emoțional, iar personalul serviciului social va urma indicațiile medicale primite în vederea recuperării totale a fetei.

Anchetele demarate în acest caz, atât cea penală, cât și cea administarativă, sunt în desfășurare. Imediat ce acestea se vor finaliza, rezultatele lor vor fi făcute publice, a anunțat DGASPC Brașov.

Noutăți în privința tinerei instituționalizate la Brădet. Conform datelor furnizate de Poliția Municipiului Săcele, în acest caz a fost constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În paralel cu demararea cercetării interne administrative, conducerea DGASPC Brașov a dispus delegarea, în alte servicii sociale, a angajaților care se aflau în ture la momentul producerii evenimentului.

„Reiterăm faptul că la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov nu sunt și nu vor fi tolerate, sub nici o formă, comportamentele abuzive (neglijență, abuz, exploatare) asupra beneficiarilor instituției. Totodată, vă informăm că apelând numărul de telefon 119, orice persoană fizică sau juridică poate semnala orice caz sau suspiciune de abuz, exploatare, neglijență sau orice altă formă de violență. La celălalt capăt al firului răspunde un specialist care evaluează cazul, iar atunci când situația o impune, va trimite de îndată echipa mobilă pentru a salva persoana dintr-o situație de risc sau, în cazul în care viața persoanei este pusă în pericol (accidente, urgențe medicale), operatorul va transfera apelul către 112”, au mai precizat reprezentanții DGASPC Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button