Timp liber

Sărbătoare pentru toate vârstele la prima ediție a Festivalului Teutonic Fest – Honigsberg

Sărbătoare pentru toate vârstele la prima ediție a Festivalului Teutonic Fest – Honigsberg. Acorduri line de muzică medievală, straie colorate de prințese și zăngănit surd de armuri, scrâșnete de săbii și mirosuri îmbietoare de mâncăruri medievale. Așa se conturează atmosfera de sărbătoare din cadrul primei ediții a Festivalului Teutonic Fest – Honigsberg care are loc de astăzi până duminică între zidurile bisericii fortificate din Hărman (județul Brașov).
Evenimentul este dedicat atât celor mici, pasionați de povești cu prințese și cavaleri, cât și celor mari, fascinați de istorie și de delicatese culinare medievale, dar și de clipe de relaxare pe acorduri muzicale. Organizatorii evenimentului, Fundația Honigberg, alături de Biserica Fortificată Hărman, Primăria Comunei Hărman, Consiliul Județean Brașov și Ministerul Culturii vor ca evenimentul cultural de la finele lunii săptămânii să contribuie la strângerea fondurilor necesare restaurării boltei bisericii fortificate.
Evenimentul se bucură de asemenea de participarea extraordinară a Filialei Regionale a Historical European Martial Arts și lui Antonius Karasulas, instructor șef al Centrului de Arte Marțiale Hekisan din Hărman.
La Festivalul Teutonic Fest din Hărman își fac deja prezența Truverii, muzicanți care vor încânta audiența cu acordurile medievale, atât de apreciate la curțile occidentale, despre care copiii au citit doar în manualele de istorie. Alături de ei vor veni și cavalerii din cadrul Ordinului Cavalerilor Cetății Bârsei organizație culturală care are ca scop promovarea tradițiilor identitare ardelenești și care a fost înființată în anul 2003. De pe lista meșteșugarilor neîntrecuți sunt menționați inimoșii membri ai trupei Anacronism și Terraultrasilvana care vor face demonstrații despre stilul de viață specific acestor locuri de basm de acum 600-700 de ani. Își vor încrucișa săbiile și sulițele cavalerii din cadrul organizațiilor de reconstituire istorică Kalotaszegi Turul NHE – Vulturii din Țara Călatei și evident Teutonii Transilvaniei.
„Evenimentul cultural-educațional este un bun prilej de a petrece timp prețios cu familia, într-o atmosferă cultural-educativă alături de povestitori nemaipomeniți, departe de tehnologia, grijile și stresul zilelor de azi. Vă invităm la Teutonic Fest să petreceți câteva ore de neuitat, ca în anul 1223!”, spun organizatorii.

Programul îl găsiți aici.

Intrarea este liberă, dar este bine să faceți o rezervare dacă doriți un tur ghidat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button