112

Poliția Brașov cere ajutor pentru găsirea vârstnicului dispărut din 5 august, din Zărnești

Poliția cere ajutor pentru găsirea vârstnicului dispărut din 5 august, din Zărnești.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea unei persoane, după ce au fost sesizați, în data de 6 august a.c., în jurul orei 13.00, cu privire la faptul că numitul TETEA OLIVER, în vârstă de 83 de ani, a plecat în cursul zilei de 5 august a.c. de la domiciliul său, din orașul Zărnești, spre zona denumită Sub Bărc, din localitate și nu a mai revenit la locuința sa.
Astazi, 9 august, familia și-a dat acordul pentru mediatizarea dispariției.


Acesta are următoarele semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.80 m, constituție atletică, păr grizonat.
La momentul plecării era îmbrăcat cu o bluză de salopetă, de culoare neagră, pantaloni de trening, de culoare gri închis, și era încălțat cu o pereche de cizme de cauciuc, de culoare verde.


Poliția Brașov efectuează verificări pentru găsirea persoanei semnalate și solicită sprijinul cetățenilor în acest sens”, a informat IPJ Brașov.
Cei care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Vezi și: „Suntem disperați, nu l-am găsit de 4 zile pe tăticul nostru”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button