Expres

România va avea o nouă autostradă

România va avea o nouă autostradă.

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind contractul de finanţare al Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 600 milioane de euro. Acordul cu privire la împrumut a fost semnat deja de reprezentanții Guvernului și cei ai BEI în luna iunie, însă nu acoperă cheltuielile cu TVA și nici cele pentru exproprieri.

Proiect de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2023 şi la Luxemburg la 14 iunie 2023.

Executivul a aprobat proiectul de Lege care vizează aprobarea Contractului de finanțare – Autostrada A7 dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 600 milioane de euro. Implementarea sa va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR. Proiectul de lege a fost aprobat”, arată datele transmise de Guvernul României.

Actul normativ vizează o cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă şi este estimat că proiectul A7 va fi finalizat în anul 2025. De asemenea, data finală de disponibilizare a împrumutului este de până la 48 de luni, de la data semnării contractului de finanţare.

Obiectivul principal al proiectului este reprezentat de construcţia unei autostrăzi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, după cum urmează: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Traseul autostrăzii a fost împărțit în 13 tronsoane, 12 fiind adjudecate deja prin licitație. Zece dintre porțiunile autostrăzii sunt construite de către UMB, compania omului de afaceri Dorin Umbrărescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button