Sport

Corona Braşov, ca la piaţă! „Specialiştii” şi-au dat seama că au greşit, dar repară problema doar pe jumătate

Corona Braşov, ca la piaţă. După ce au anunţat preţuri uriaşe la abonamentele pentru noul sezon, cei de la Corona Braşov au fost taxaţi de media, dar şi de fani, cei care aveau de suferit cel mai mult.

„Specialiştii” de la Corona Braşov şi-au dat seama că au greşit, sau au fost traşi de urechi de cei care îi supervizează, nici nu mai contează, şi încearcă să repare. Problema e că o fac doar pe jumătate.

În această seară, Corona Braşov a anunţat pe Facebook, ofertă specială pentru abonamente. Cam ca la piaţă sau la supermarket, în loc să coboare definitiv preţurile la nivelul acceptabil. De ce să îţi împarţi fanii în „fideli” şi „obişnuţi”, de ce să îi obligi sa ia abonamente la preţuri decente într-un anumit interval de timp nu va înţelege nimeni.

Corona Braşov, ca la piaţă. Astfel, mai întâi, până duminică, fanii care au avut abonamente anul trecut îşi vor putea procura noul abonament cu 800 de lei. Acelaşi preţ va fi şi pentru restul fanilor luni şi marţi. Apoi, se va reveni la preţurile astronomice şi inexplicabile.

„Astăzi va incepe vânzarea abonamentelor de hochei pentru sezonul 2023 – 2024! Pentru a răsplăti fidelitatea fanilor, vânzarea de abonamente se va desfășura în următorul mod.

  • Abonații sezonului anterior vor putea până duminică, 6 august, prin intermediul unui link special primit pe email, să își rezerve cu prioritate locul dorit în patinoar. Prețul abonamentului va fi de 800 de lei. Link-ul va fi livrat pe adresa de mail folosită la achiziționarea abonamentului de anul trecut.
  • Ulterior, timp de 48 de ore, începând de luni, ora 00.00 și până marți, ora 23.59, va urma un Flash Sale în care prețul abonamentului de sezon va fi doar 800 de lei! Aceasta este cea mai bună opțiune pentru cei care doresc să fie alături meci de meci alături de echipă! Costul unui meci ajunge cu această opțiune la sub 15 lei!
  • Începând de miercuri, 9 august, ora 00.00 AM prețul abonamentului de sezon revine la 1100 de lei. Va fi disponibil la vânzare timp de două săptămâni, după care va urma timp de alte două săptămâni vânzarea abonamentului de sezon regulat.
  • Toate abonamentele beneficiază de versiune de 50% pentru copii între 6-18, pensionari, elevi și studenți!
    Rezervă-ți acum locul în patinoar! Sezonul începe în curând!”, a anunţat Corona pe Facebok.

Corona Braşov. Situaţia este similară şi la celelalte sporturi

„Prețuri speciale timp de patru zile pentru abonamentele din Sala Sporturilor!

  • Astfel, timp de 48 de ore, începând de luni, ora 00.00 și până marți, ora 23.59, fanii își vor putea achiziționa cu preț redus ABONAMENTUL GENERAL, cu acces la toate meciurile de handbal, baschet masculin, volei feminin și volei masculin ale Coronei Brașov. Fanii vor plăti doar 850 de lei în loc de 1200 de lei.
  • Ulterior, timp de alte două zile, fanii își vor putea cumpăra abonamente cu preț redus pentru sporturile favorite (handbal, baschet, volei masculin sau volei feminin). Ei vor plăti 320 de lei, în loc de prețul întreg de 400 de lei.
  • Începând de vineri, ora 00.00, toate prețurile revin la cele inițiale.
  • Fanii fideli care au avut abonamente în sezonul trecut sunt așteptați la departamentul de marketing al clubului Corona Brașov, la Sala Sporturilor, pentru reînnoirea abonamentului.
  • Toate abonamentele beneficiază de versiune de 50% pentru copii între 6-18, pensionari, elevi și studenți!”, a anunţat Corona.

Deci, preţurile mai normale vor fi disponibile doar la ofertă, pentru câteva ore. Oare nu se raprara imaginea cu o normalizare a preţurilor şi nu cu o ofertă de 48 de ore?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button