Hanul de la Pietrele lui Solomon rămâne în ruină, cu proprietar privat
Hanul de la Pietrele lui Solomon rămâne în ruină, cu proprietar privat. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Allen Coliban privind achiziția Hanului de la Pietrele lui Solomon și a terenurilor aferente a fost respins de Consiliul Local, în ședința de plen de miercuri.
Conform proiectului de hotărâre, suma necesară achiziției fostului han și a terenului în suprafață de 14.663 de mp este de 1.246.335 euro, preț obținut în urma negocierii valorii stabilite de un expert, care era mai mare.
Inițial, pentru această tranzacție, a fost propusă o rectificare bugetară. Însă consilierii locali liberali au depus un amendament: suma de 6,25 milioane lei (1,25 milioane euro), propusă pentru achiziţionarea hanului să se transfere în fondul de rezervă. Prin votul majorității (PNL-PSD) a fost aprobat amendamentul liberalilor şi respins proiectul de achiziţionare a hanului.
Aleşii din PNL şi PSD și-au justificat votul prin faptul că au primit cu întârziere documentaţia aferentă proiectului de hotărâre. De asemenea, nu consideră urgentă aprobarea acestei sume pentru achiziția menționată.
Hanul de la Pietrele lui Solomon rămâne în ruină, cu proprietar privat. Reamintim că primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat pe pagina oficială de Facebook, în urmă cu o săptămână, că „a venit momentul să recuperăm și să reconstruim Hanul de la Pietrele lui Solomon” (detalii aici).
„Vreau să repunem în valoare acest obiectiv. Voi supune aprobării Consiliului Local Brașov achiziționarea acestei zone, a acestei ruine, din care a mai rămas fresca ce aduce aminte de legenda Regelui Solomon”, declara primarul.
Allen Coliban precizat că în tranzacție va fi inclusă și parcarea de la Pietrele lui Solomon, dar și o porțiune din pădurea din zonă, toate fiind ale aceluiași proprietar (nota red. – cetățean străin, stabilit la Brașov).
„Pentru sensul giratoriu și parcarea de aici am avut un litigiu cu proprietarul, pe care l-am pierdut în instanță. Prin această achiziție rezolvăm o problemă ce ține de fondul forestier, rezolvăm o problemă legată de infrastructura stradală, pentru că altfel autobuzele nu ar mai putea întoarce aici. De asemenea, obținem acest element de patrimoniu, hanul, pe care trebuie să îl reconstruim și să îl punem în valoare”, a explicat edilul (video).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Numai și numai idei tîmpite a avut alienatul ăsta. Bine că vom scăpa de el și pițipoanca rozalindă la anul.
Lasa ca vin Patrascu, Crivineanu, Oprica impreuna poate si cu Scripcaru sa te salveze. Poate cu aia o sa fii mai fericit.
Aia este. Măcar știu că vor dispărea viermii care au vrut injectare forțată, leghebetism, au fost cu slava-n suflet.