Sport

Aur şi argint pentru România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka. Ce performanţă! „M-am antrenat de multe ori singur, pe cheltuiala mea. Nu aștept de la nimeni să facă ceva pentru mine”

Aur şi argint pentru România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka.

Concursul de sărituri de la mare înălţime a fost dominat de români. Constantin Popovici (472.80 p) a devenit campion mondial, în timp ce Cătălin Preda (438.45 p) a cucerit medalia de argint. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat francezul Gary Hunt (426.30 p).

Aur şi argint pentru România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka. Pentru gsp.ro, noul campion mondial, Constantin Popovici, a declarat: „Este grea medalia, atârnă toată munca pe care am depus-o în ultimii ani, de când a fost ultimul campionat mondial și nu am participat. Munca depusă a fost pe măsură. Înainte de ultimul salt, în mintea mea era să execut un stând pe mâini înapoi cu triplu salt și jumătate înapoi echer și un triplu șurub în poziția echer. Presiunea era foarte mare. Nu e ușor să fii acolo și să auzi urletele de la concurenții care sunt înaintea ta și iau note de 8 și de 9. Am încercat să mă concentrez pe ce am eu de făcut. În final, mi-a reușit. A fost concursul cu cea mai mare presiune. Ultimul CM a fost în urmă cu 4 ani, nu te întâlnești mereu cu acest concurs. Dedic victoria familiei mele, tatălui că m-a adus la sport, dar și mie. Numai eu știu ce muncă am depus zi de zi, timp de ani. La Budapesta am fost să văd concursul în cârje. Eram acolo cu piciorul rupt, cu șuruburi. Îl rupsesem după o săritură de la 20 de metri. Atunci a fost momentul care m-a făcut să pornesc pe acest drum. Am urmărit mondialele de high-diving și am văzut că este potențial mare. Cei de acolo spuneau că este maximul. Atunci m-am motivat să arăt că se poate mai mult. Apoi au fost mondialele din 2019, dar am avut ghinion și am avut celălalt picior rupt”.

Aur şi argint pentru România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka. „Am investit banii mei, pe care i-am câștigat cu oase rupte”

Aur şi argint pentru România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Fukuoka. Popovici a vorbit pentru gsp.ro şi despre ce se întâmplă cu acest sport în România: „Sunt țări care recunosc acest sport ca un sport de viitor, probabil care va ajunge și unul olimpic. În SUA și Canada sunt bazine speciale pentru asta. Ei investesc pentru că știu că va fi un sport olimpic și vor fi gata să ia medalii. În ale țări, interesul e aproape zero. În România e puțin interes, ar trebui mai mult, pentru că avem cei mai buni săritori din lume. E puțin trist că ești singur. Eu m-am antrenat de multe ori singur, pe cheltuiala mea. Ei vor să ieși campion mondial, dar nu prea se dau bani. Mai sunt alte sporturi, precum săriturile în apă. Dacă s-ar investi mai mult, poate am ajunge unde am fost odată. Eu am fost pe locul 8 în lume în 2008. M-am lăsat în 2011 din cauza asta, apoi am revenit în 2018. Am revenit de plăcere. Eu fac asta pentru mine. De asta am investit banii mei, pe care i-am câștigat cu oase rupte. Nu aștept de la nimeni să facă ceva pentru mine, că s-ar putea să aștept mult și bine. Pe podium deja era târziu pentru sentimente. Ele au fost înainte de săritură. Dar cum am aterizat în apă la ultima săritură, am simțit ceva ce știam că merit, bucurie și euforie”.

FOTO: gsp.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
zorba
1 an în urmă

Cinste celor care muncesc pentru astfel de rezultate !!!!!!!!!!!!!!!
E NUMAI MERITUL LOR!

Back to top button