Se mută stația RATBV de la Gara Brașov
Se mută staţia RATBV de la Gara Brașov.
„De luni, 24 iulie 2023, stația denumită „Bulevardul Gării”, situată pe artera cu același nume, pe sensul de deplasare spre Rulmentul (Făget), va fi mutată temporar cu aproximativ 100 de metri spre intersecția Făget. Relocarea este determinată de extinderea suprafeței de lucrări la proiectul viitorului terminal de transport din zona Gării CFR Brașov. Noua poziție a stației «Bulevardul Gării» va fi chiar în fața intrării dinspre Gară în Unirea Shopping Center. Liniile care își vor muta zona de îmbarcare / debarcare a călătorilor vor fi 8, 23, 23B, 25, 29, 32, 40, 53, 320 și 520”, a anunțat RATBV.
Se mută stația RATBV de la Gara Brașov. Din cauza acestei situații, RATBV a precizat: „Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că această relocare a fost făcută pentru a asigura condiții de siguranță la urcarea sau coborârea din autobuze ori troleibuze. Menționăm că de luni, 24 iulie a.c. stația va fi semnalizată și vor fi afișate graficele de circulație ale liniilor de transport public ce o tranzitează”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.