Ce calități îți dezvoltă un curs de comunicare asertivă?
Timiditatea poare fi simpatică în anumite împrejurări, dar te va împiedica să îți exprimi ideile și sentimentele și, pe termen lung, nu îți va aduce altceva decât prejudicii.
Îndrăzneala exagerată are, de asemenea, consecințe nefaste, pentru cei care nu știu când să se cenzureze. Creează antipatii puternice și cei prea avântați în discurs sfârșesc prin a fi izolați sau de-a dreptul eliminați din orice colectiv.
Calea potrivită constă într-o comunicare asertivă, care îți permite să interacționezi într-un mod cât se poate de firesc, atât tu cât și interlocutorii simțindu-vă încrezători și liberi să exprimați tot ceea ce simțiți și credeți, fără teama de a fi judecați.
Abilitățile necesare pentru interacțiuni sociale și profesionale armonioase pot fi dobândite în cadrul unui curs de comunicare alaturi de Brightway. Acesta îți sporește empatia și, în același timp, siguranța de sine, ceea ce reprezintă combinația ideală în majoritatea situațiilor.
Cui i se adresează un curs de comunicare asertivă?
Trainingul se adresează, în primul rând, persoanelor care au nevoie de instrumente profesionale pentru a gestiona situațiile complexe care apar în mediul de business actual, dar și în diferite circumstanțe care țin de viața personală.
Cursul se dovedește a fi folositor, în egală măsură, și pentru managerii și antreprenorii care doresc să comunice eficient cu membrii echipei. Siguranța de sine sporită și capacitatea de a înțelege trăirile interlocutorilor sunt de real folos și în interacțiunile cu clienții, cu furnizorii sau cu partenerii de afaceri.
Așadar, participarea la un astfel de training reprezintă un pas important în dezvoltarea tuturor persoanelor care își propun să construiască relații sănătoase cu cei din jur, indiferent de contextul în care interacționează.
Ce beneficii obțin participanții la un curs de comunicare asertivă?
Cursanții își dezvoltă, mai presus de orice altceva, empatia cognitivă, emoțională și de valori. Ei își însușesc diferite metode practice care le vor permite să înțeleagă punctele de vedere, principiile și sentimentele persoanelor pe care le au în față.
Participarea la training face posibilă și înțelegerea rolului emoțiilor în evoluția umană, a modului de funcționare a creierului și a felului în care se formează tiparele de comportament. În acest scop, este utilizată metodologia dezvoltată de John Parr, analist tranzacțional certificat în domeniul clinic și master trainer în Process Communication Model.
Datorită înțelegerii diferențelor dintre emoțiile autentice și cele de tip mască, se reușește identificarea comportamentelor neconstructive, ceea ce face posibilă construirea unor relații durabile, care ajută fiecare parte să se dezvolte și să își afirme calitățile.
Avantajele obținute la nivel de organizație
În cadrul unui curs de comunicare asertivă sunt însușite o serie de tehnici care au ca efect diminuarea conflictelor din interiorul echipelor, economisindu-se astfel timp, bani și energie.
Studiile de caz concrete îi ajută pe participanți să ajungă asertiv la o soluție din care toată lumea are de câștigat, oricât de complicată ar părea situația, inițial. De altfel, gestionării stresului îi sunt dedicate mai multe tipuri de exerciții practice.
Companiile ai căror angajați participă la un curs de comunicare obțin performanțe superioare, datorită unei îmbunătățiri semnificative atât a relațiilor din cadrul fiecărei echipe, cât și a interacțiunilor dintre specialiștii care lucrează în departamente diferite.
Odată ce îți dezvolți calitățile de comunicare, siguranța de sine și capacitățile empatice, efectele benefice se vor resimți rapid atât pe plan personal, cât și profesional!
P
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.