Două femei au furat 12.000 de euro de la un bărbat
Două femei au furat 12.000 de euro de la un bărbat. Două bucureștence sunt acuzate de comiterea unui furt de aproximativ 12.000 de euro de la un bărbat din județul Prahova. Cele două au fost reținute de polițiști.
„Persoanele bănuite de comiterea faptei, două femei cu vârstele de 36, respectiv 43 de ani, din municipiul București, ar fi abordat un bărbat din orașul Breaza, mergând la domiciliul acestuia, oferindu-i spre vânzare diferite articole vestimentare, ocazie cu care, într-un moment de neatenție al bărbatului, cele două femei ar fi sustras din locuința acestuia suma de bani”, au precizat reprezentanții IPJ Prahova.
Fapta s-a petrecut miercuri, iar vineri polițiștii orașului Breaza au pus în aplicare mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile celor două femei, fiind descoperite și ridicate suma de 11.300 de euro, precum și alte probe.
Femeile au fost reținute tot vineri pentru 24 de ore, iar ulterior, arestate preventiv pentru 30 de zile.
Bărbat furat de două femei, de 12.000 de euro. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunea de furt calificat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.