FC Brașov – tot în coadă de pește
FC Brașov nu are, nici la această oră, un președinte executiv.
Se știe, lui Marian Mitran i-a expirat contractul pe 15 iunie, iar de atunci este în stand-by. Astăzi, până spre seară, era în așteptarea unei întâlniri cu Allen Coliban, dar, din informațiile noastre, n-a primit nici un semnal din partea primarului Brașovului.
În aceste condiții, probabil, Mitran va accepta oferta de a deveni președinte executiv la Ceahlăul Piatra Neamț, echipă nou promovată în Liga 2.
Pe surse am aflat că și antrenorul Dan Alexa ar fi dezamăgit de incertitudinea asta persistentă de la nivelul conducerii.
Se așteaptă ca Allen Coliban să-l avanseze pe secretarul general Cristian Mățău ca președinte la FC Brașov. Sau va face o mutare surpriză, aducând un „specialist” din afara Brașovului, poate dinspre Cluj, de acolo de unde-i vine inspirația.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.