Adolescenți rătăciți pe munte, găsiți de jandarmii brașoveni
Adolescenți rătăciți pe munte, găsiți de jandarmii brașoveni…
Patrula de jandarmi aflată pe traseul montan cuprins între Cabana 3 Brazi și Poiana Secuilor a primit o sesizare din partea unui grup de persoane cum că nu reușesc să ia legătura cu doi membri care lipsesc.
„Jandarmii s-au organizat în cel mai scurt timp posibil și în baza informațiilor primite de la turiști, au început căutările celor doi adolescenți. După 30 de minute, la o distanță de aproximativ 1 km pe traseul spre Cheile Râșnoavei, tinerii au fost găsiți nevătămați și fără a avea nevoie de asistență medicală.
Ne bucurăm că experiența și profesionalismului colegilor noștri a făcut ca acțiunile de căutare să se termine într-un timp scurt, precum și de faptul că adolescenții sunt în afara oricărui pericol, având în vedere că vremea din zonă le-ar fi putut crea probleme”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.