112

Minoră agresată sexual, pe stradă, de un bărbat de 53 de ani

Un bărbat de 53 de ani este acuzat că a agresat sexual o minoră, pe stradă, în județul Constanța.
Astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunere privind luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul G.G., din comuna Șipote, județul Iași, aflat în stare de reţinere.


„La data de 22.05.2023, în jurul orelor 11.30, aflându-se la intersecția străzilor Eroilor cu Trandafirului din localitatea Movilița, jud. Constanţa, a abordat-o pe minora O.A.P. încercând să-i ofere suma de 2 (doi) lei pentru a-l însoți într-o direcție necunoscută, însă, după ce minora a refuzat să primească suma de bani, a apucat-o de un sân, strângând-o, a mângâiat-o pe faţă, iar când aceasta a încercat să plece, a tras-o de păr şi a apucat-o de braţ, în încercarea de a o reţine, însă minora a reuşit să fugă”, au informat reprezentanții Parchetului.


Punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button