Ora de dirigenție cu prefectul
Ora de dirigenție cu prefectul. Mihai Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov, a participat miercuri la Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele, la ultimul modul din acest an școlar al proiectului-pilot pe care l-a inițiat, vizând derularea unei campanii de conștientizare în rândul elevilor a pericolului reprezentat de consumul și comercializarea drogurilor.
Prefectura Brașov derulează acest proiect în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov, Inspectoratul de Poliție Județean – Biroul Siguranță Școlară, Consiliul Județean al Elevilor și Comitetul Județean al Părinților.
În acest an școlar, proiectul s-a adresat elevilor din clasele a V-a și a IX-a, fiind vizate peste 400 de clase ce grupează aproximativ 15.000 de elevi din județul nostru. Prefectul a declarat că activitatea de consiliere pe care au făcut-o specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov s-a desfășurat pe module, pe durata întregului an școlar, în cadrul unei ore de dirigenție, pentru toate clasele vizate. „În perioada imediat următoare vom face o evaluare a rezultatelor din acest prim an al proiectului și o analiză pe baza feedback-ului primit de la elevi, profesori și consilierii școlari, pentru a vedea ce putem îmbunătăți în anul școlar viitor”, a precizat Cătălin Văsii.
Ora de dirigenție cu prefectul. Pe lângă reprezentantul Guvernului în teritoriu, alături de elevi au mai fost inspectorul școlar general al județului Brașov, Ovidiu Florin Tripșa, șeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, comisar-șef de Poliție Laura Pișcociu, și comisar-șef de Poliție Paul Gheorghe, din cadrul aceleiași instituții.
Modulul de la liceul săcelean s-a desfășurat, la fel ca precedentele, în format hibrid (cu prezență fizică la Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele și online la clase din alte școli din județ), beneficiind de platforma digitală a Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.