Prinși în timp ce sustrăgeau material lemnos dintr-un fond forestier din județul Brașov
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectueză acte de cercetare penală, într-un dosar în care trei persoane au fost prinse în timp ce sustrăgeau material lemnos din fondul forestier.
„Astfel, în cadrul unei acțiuni care a urmărit combaterea tăierii, furtului, transportului, deținerii și comercializării materialelor lemnoase, polițiștii au identificat, în zona forestieră a localității, trei persoane domiciliate în municipiul Codlea, județul Brașov, care încărcau lemne într-o autoutilitară.
În urma verificărilor efectuate asupra materialului lemnos ce urma să fie transportat, poliţiştii au constatat faptul că, pentru întreaga cantitate de lemn aflată în mijlocul de transport, nu erau emise documente specifice de proveniență și transport.
Pentru că transportul interceptat nu îndeplinea condițiile de legalitate, materialul lemnos, din specia carpen, a fost confiscat şi predat în custodie unui reprezentant din cadrul ocolului silvic”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cele trei persoane sunt cercetate pentru „furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori care au fost tăiați ori scoși din rădăcini și al oricăror alte produse specifice ale fondului forestier national”.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.