Delicte

Medic cardiolog arestat pentru omor

Medic cardiolog arestat pentru omor

Poliția germană a arestat luni un medic cardiolog de la Spitalul Charité din Berlin, unul dintre cele mai prestigioase din țară și întreaga Europă, sub suspiciunea de crimă, au anunțat autoritățile de la Berlin, informează SabcNews.

Specialistul în cardiologie în vârstă de 55 de ani este suspectat că a administrat în cunoștință de cauză doze mari de sedative la doi pacienți internați în stare gravă în secția de terapie intensivă, cei doi pierzându-și viața ca urmare a administrării medicamentelor.

Medicul cardiolog a fost suspendat din postul său de la Spitalul Charité în luna august a anului trecut, după ce procurorii germani au demarat o investigație cu privire la acțiunile sale.

Poliția și procurorii au precizat însă la momentul respectiv că nu îl pot aresta pe medic până nu primesc un raport medical care să arate că administrarea unor doze atât de mari de sedative nu a fost justificabilă din punct de vedere medical.

Medic cardiolog arestat pentru omor. Ei au precizat acum că medicul este suspectat de provocarea a 4 decese suspecte, dar că în doar două dintre cazuri se poate demonstra dincolo de orice urmă de dubiu că administrarea dozelor în cauză nu poate fi justificată din punct de vedere medical.

Este așteptat ca medicul să fie audiat în fața unei instanțe din Berlin mai târziu în cursul zilei de luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button