Cel puțin 20 de pacienți cu COVID-19, uciși de un infirmier
Un infirmier a recunoscut că a ucis cel puțin 20 de pacienți cu COVID-19, într-un spital din Olanda, susținând că a făcut-o pentru că nu mai voia să-i vadă pe oameni suferind. Anchetatorii vor verifica decesele survenite între martie 2020 și mai 2022, încercând să stabilească numărul exact al victimelor.
Infirmierul a spus că a ucis cel puțin 20 de pacienți diagnosticați cu coronavirus, conform datelor făcute publice de autorități în cursul zilei de ieri. Inculpatul, Theodoor V, în vârstă de 30 de ani, lucra ca asistent la Spitalul Wilhelmina din Assen, când ar fi comis faptele.
El a fost arestat în urmă cu trei săptămâni, după ce le-a mărturisit ce a făcut unor angajați ai unei clinici de psihiatrie, unde primea tratament. Bărbatul le-a spus de mai multe ori că a omorât pacienți în timp ce era asistent.
Suspectul ar fi efectuat proceduri medicale pacienților care, în opinia sa, erau terminali și suferinzi, fără a primit aceste instrucțiuni de la un medic.
Declarațiile sale au fost luate în serios de către angajații spitalului unde primea tratament, încât aceștia au hotărât, după deliberări colegiale și obținând consultanță juridică, să încalce obligația de confidențialitate și să alerteze autoritățile competente, pentru o anchetă, conform dailymail.co.uk. În prezent, bărbatul se află în arest preventiv și a fost dat afară de la spitalul unde ar fi comis faptele.
Familiile pacienților pe care i-ar fi ucis sunt șocate și speră să se afle întregul adevăr cât mai repede.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.