Accident pe DN 1, între Ghimbav și Codlea
Accident rutier pe DN 1, între Ghimbav și Codlea, în județul Brașov.
„Cu putin timp în urmă, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe Drumul Național 1- între localitățile Codlea și Ghimbav, s-a produs un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav, precum și un echipaj de poliție rutieră din cadrul Serviciului Rutier Brașov.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în evenimentul rutier au fost implicate 3 autovehicule, respectiv un tractor, o autoutilitară și un autoturism, care circulau în aceeași direcție de mers, respectiv dinspre municipiul Codlea spre orașul Ghimbav.
La acest moment o singură persoană necesită consult medical din partea cadrelor medicale ale ambulantei care s-a deplasat la fața locului.
În cauză, polițiștii efectueaza cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs produs evenimentul rutier.
La acest moment, circulația se desfășoară normal pe banda a doua a sensului de mers dinspre Codlea spre Brașov, prima bandă fiind blocată de vehiculele implicate în accident”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.