Trei autovehicule au căzut „victime” unui șofer băut, în Poiana Mărului
Trei autovehicule au fost avariate de un șofer băut, în Poiana Mărului, județul Brașov. În incident a fost avariat și autoturismul bărbatului.
Polițiștii zărneșteni efectuează cercetări în caz. Aceștia au fost sesizați la data de 10 aprilie cu privire la faptul că, în localitatea Poiana Mărului, un conducător auto a avariat cu mașina sa trei autovehicule, în timp ce efectua o manevră de schimbare a direcției de mers.
„Polițiștii sosiți la fața locului au efectuat verificările pentru stabilirea condițiilor de producere a accidentului, context în care conducătorul auto a fost testat pentru determinarea alcoolemiei din aerul expirat.
Pentru că valoarea indicată de aparatul etilotest a fost peste limita legală, respectiv 0,79 mg/l alcool pur, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolice din organism”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cauza este cercetată sub coordonarea procurorului de caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.