Expres

A muncit în Spania, a plătit în România, nu primește nimic

A muncit în Spania, a plătit în România, nu primește nimic. Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului a solicitat Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Braşov reanalizarea dosarului unei femei care a reclamat faptul că i-a fost respinsă cererea de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului în România. „Avocatul Poporului a cerut autorităților române acordarea dreptului la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în România, pentru o persoană cu reședința permanentă în Spania, care își desfășurase activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator din România, dar la un punct de lucru al firmei situat în Spania, cu virarea tuturor contribuțiilor aferente venitului salarial către statul român”, se arată în comunicatul transmis de Cornelia Cor, consilier coordonator al Biroului Teritorial Braşov al Avocatului Poporului.
A muncit în Spania, a plătit în România, nu primește nimic, Petenta a reclamat faptul că „cererea prin care a solicitat plata indemnizaţiei de creştere copil i-a fost respinsă în mod nejustificat, fără ca Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov să-i analizeze situaţia particulară în care se află”.
Femeia este salariata unei societăți care are sediul în România, având contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, însă își desfășura activitatea la punctul de lucru al firmei în Spania. Dar toate contribuțiile au fost virate statului român. Petenta susține că nu are alte venituri și reclamă faptul că, deși a plătit toate contribuțiile aferente venitului salarial către statul român, fiind cetățean român, nu poate beneficia de dreptul la indemnizația de creștere copil.
„Așadar, este vorba de un angajat al unei societăți din România, salariat ale cărui contribuții aferente activității sale salariale au fost virate statului român, fiind vorba de un angajator român”, rezumă Cornelia Cor.

Două instituții au respins și sesizarea

A muncit în Spania, a plătit în România, nu primește nimic. Reprezentanta Avocatului Poporului a precizat că s-a adresat Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Bucureşti, care au răspuns că reclamanta nu îndeplinește condiţiile prevăzute de ndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă în situația în care solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este cetățean român, cetățean străin sau apatrid; b) are, conform legii, domiciliul sau reședința pe teritoriul României; c) locuiește în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia/acestora.
Avocatul Poporului a continuat demersurile la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, întrucât „potrivit prevederilor art. 67 din Capitolul 8, Prestaţii familiale, al Regulamentului CE nr. 883/2004, cu referire la situaţia în care membrii de familie îşi au reşedinţa într-un alt stat membru, persoana are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care își au reședința în alt stat membru”.

Ce spune Ministerul Muncii și Protecției Sociale

A muncit în Spania, a plătit în România, nu primește nimic. În adresa de răspuns la sesizare, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a transmis că informațiile transmise de Avocatul Poporului au fost atent analizate, iar „cererea de acordare a concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului depusă de petentă trebuie reanalizată de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov, întrucât decizia de respingere nu este temeinic justificată”.

De asemenea, Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că în interiorul Uniunii Europene, prin Regulamentul nr. 883/2004 și prin Regulamentul de aplicare nr. 987/2009, sunt instituite reguli pentru stabilirea statului competent prioritar care să plătească dreptul la prestații familiale, regula de bază fiind aceea că dreptul la prestații familiale este acordat de instituția competentă din statul membru în care părintele desfășoară activități salariate sau se află în perioade asimilate activității (șomaj, concediu de maternitate, concediu de creștere a copilului etc).
„Așadar, petenta a lucrat în România înainte de data nașterii copilului, în baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator din România, dar la un punct de lucru al firmei situat în Spania, cu virarea tuturor contribuțiilor aferente venitului salarial către statul român. La data solicitării dreptului de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în România, aceasta avea reședința permanentă împreună cu membrii familiei în Spania. În consecință, dreptul petentei la concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în România intră sub incidența normelor Uniunii Europene referitoare la libera circulație a lucrătorilor și a normelor privind coordonarea sistemelor de securitate socială”, conchide reprezentanta Avocatului Poporului.
În consecință, instituția a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Brașov reanalizarea cererii petentei, în contextul coroborării și corelării legislației românești cu cea a Uniunii Europene, al cărei stat membru e România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button