Delicte

Angajata unei bănci a ajutat la golirea contului unui client decedat

Angajata unei bănci este acuzată că a ajutat la golirea contului unui client decedat. Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaților din caz. Aceștia sunt:

-P.P.G. în vârstă de 44 de ani, acuzat de: acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (13 acte materiale); efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (27 acte materiale); spălarea banilor; în calitate de instigator, a infracțiunilor de: uz de fals; fals în declarații; participație improprie la fals intelectual.
-B.F. în vârstă de 37 de ani, acuzată de: efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (12 acte materiale).

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Bihor. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Acuzațiile

„S-a reţinut că inculpata B.F., în perioada 12.11.2019 – 18.03.2020, folosindu-se de calitatea sa de funcționar bancar, angajată a S.C. BANCA TRANSILVANIA S.A., a accesat fără drept, după decesul clientului P.I., datele informatice aferente contului bancar al acestuia, client al Băncii Transilvania, utilizând aplicațiile informatice ale băncii, aflând astfel conținutul contului bancar precum și datele de identitate ale clientului şi a transmis toate aceste date de identificare inculpatului P.P.G., cunoscând că acesta le va utiliza pentru a transfera în mod fraudulos sumele de bani din contul defunctului.


Inculpatul P.P.G. l-a determinat cu intenție pe inculpatul P.R., la data de 19.03.2020, să prezinte funcționarei bancare din cadrul Băncii Transilvania S.A. și să folosească o procura notarială falsă, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv ca acesta să poată fi împuternicit pe contul clientului P.I.. Ulterior, inculpatul P.P.G. în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în intervalul 19.03.2020 – 31.03.2020, folosindu-se de cartela cu numărul de telefon primit de la inculpatul P.R., pe care acesta din urmă l-a declarat cu ocazia împuternicirii în fals pe contul bancar al defunctului P.I., respectiv de userul şi parola primite de la inculpatul P.R., pe care acesta le obţinuse fraudulos, a activat și accesat în mod ilegal prin intermediul aplicațiilor bancare aparținând Băncii Transilvania „internet banking” și „mobile banking”, contului bancar aparținând defunctului P.I. şi a efectuat operațiuni financiare, în mod fraudulos, constând în răscumpărare de obligațiuni și mai apoi transferul sumei totale de 1.373.300 lei către mai multe conturi bancare aparținând unor persoane fizice și juridice controlate prin interpuşi, sume de bani care au fost ridicate ulterior în numerar.


Pentru disimularea originii ilicite a sumelor de bani transferate și pentru a nu fi blocat contul bancar al defunctului P.I., inculpatul P.P.G. i-a înmânat inculpatului P.R., o factura proforma fictivă emisă de S.C. C. S.R.L. în valoare de 1.249.500 lei către defunctul P.I., respectiv anexa 1 (contractul de vânzare-cumpărare), având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui utilaj ,,excavator hidraulic”, pe care inculpatul P.R. a prezentat-o la data de 08.04.2020 a Agenţiei Rogerius- Banca Transilvania, pentru a justifica scriptic transferul sumelor din contul defunctului P.I.. Prin modalitatea mai sus descrisă, inc. P.P.G. a reușit introducerea în circuitul licit a sumelor de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Inculpatul PPG a fost reţinut 24 de ore în data de 01.07.2021 şi s-a aflat sub măsura controlului judiciar în perioada 02.07.2021 – 30.08.2021”.

Prin ordonanţa din 05.07.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile, până la concurenţa valorii prejudiciului de 1.373.300 lei, aflate în proprietatea inculpatului P.P.G., fiind identificate bunuri immobile care acoperă valoarea prejudiciului.

Cu inculpatul P.R. a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button