Deea și Dinu Maxer locuiesc în același bloc după divorț
Deea și Dinu Maxer au ales să divorțeze după o relație de 18 ani, dar locuiesc în continuare în același bloc, la etaje diferite.
„Deea și-a cumpărat un apartament în același bloc unde a stat cu Dinu. Ea locuiește acum la etajul doi și el la etajul patru. Blocul este în Bragadiru. Au ales să se mute așa pentru că vor să nu le vină greu copiilor, să le fie lor ok. Băiatul stă cu Dinu și Deea cu fata. Locuința pe care a cumpărat-o Deea este cu banii cash, nu a luat nimic pe credit”, au declarat apropiații celor doi, pentru click.ro.
„Lumea a început cu tot felul de aberații. Deea a ales calea tăcerii și m-a delegat pe mine să vorbesc despre adevăr. E altceva decât ce am văzut la părinții mei, care s-au despărțit.
Ieri am semnat actele de divorț! Noi nu ne-am certat, noi ne-am despărțit! Am divorțat la notar, am făcut și partajul. Nu a fost ușor în cuplul nostru, noi ne-am iubit mult, a primat fidelitatea, sinceritatea și așa am fost până am depus actele de divorț”, a povestit Dinu Maxer, în emisiunea lui Cristi Brancu.
El a dezvăluit că au tutelă comună pentru cei doi copii, Andreas (11 ani) și Maysa (3 ani). Cei doi artiști locuiesc de patru săptămâni în apartamente separate. Divorțul a venit pe neașteptate pentru fani. Dinu și Deea Maxer erau mai mereu împreună, atât în emisiunile de televiziune, cât și în proiectele de afaceri și în vacanțe.
Vezi și: Deea și Dinu Maxer s-au despărțit după 18 ani de relație / Mesajul artistei…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.