Delicte

DNA: Luare și dare de mită, pentru spații comerciale în aeroport

Direcția Națională Anticorupție a anunțat rețineri într-un dosar de luare și dare de mită pentru spații comerciale în Aeroportul Otopeni.

Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a inculpaților:

IVAN GEORGE-ALEXANDRU, fost director general, respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– complicitate la trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

PERSOANĂ FIZICĂ, fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracțiuni de trafic de influență,

PERSOANĂ FIZICĂ, la data faptelor asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de:
– trafic de influență,
– spălare a banilor,
– dare de mită,

PERSOANĂ FIZICĂ, la data faptelor director general al aceleiași societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la trafic de influență,
– complicitate la spălare a banilor,
– complicitate la dare de mită.

Cei patru inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totodată, în cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2023, față de inculpatul LIȚOI BOGDAN-ȘERBAN, la data faptei director al Direcției Management Facilități Aeroportuare din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

Date din dosar

1. În perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).
În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general.

2. Într-un context asemănător și pentru același motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăți comerciale folosința unor spații comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

3. În perioada 29 decembrie 2021 – 01 februarie 2023, inculpatul Lițoi Bogdan-Șerban, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la inculpatul, asociat al unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de 4 luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziția de servicii de consultanță și asistență organizată de CNAB.

4. În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăți comerciale (martor în cauză) la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, respectiv la date din conținutul unui caiet de sarcini pentru achiziția de servicii de consultanță, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiași om de afaceri și modalitatea prin care putea să câștige licitația respectivă.
A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini.

Ieri, procurorii anticorupție au pus în executare 11 mandate de percheziție ce au vizat domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button