Sport

Surpriza de la meciul FC Brașov – Tg. Jiu / Amical tare sâmbătă

Surpriza de la meciul FC Brașov – Tg. Jiu.

Printre puținii spectatori ai disputei fotbalistice de sâmbătă de pe Stadionul „Tineretului” s-a aflat și fosta mare voliebalistă Cristina Pîrv. Ea a asistat la victoria „fără sare și piper” a elevilor lui Dan Alexa din prima etapă a play-out-ului Ligii 2 – Detalii, AICI.

Surpriza de la meciul FC Brașov – Tg. Jiu

Cristina Pîrv a participat cu echipa naţională de volei a României la două Campionate Mondiale, în 1994 şi 2002. Dar şi la un Campionat Europen, în 2001. A câştigat titluri cu echipele de club la care a jucat în România, Brazilia, Italia şi Franţa.

Din 2003 până în noiembrie 2012, ea a fost căsătorită cu faimosul voleibalist brazilian Gilberto Amaury Godoy Filba (Giba). Apoi a venit divorțul. Cei doi au împreună o fată, Nicoll (n. 2004) și un băiat, Patrick (n. 2008).

Poate, Cristina Pîrv a sosit în Brașov să vadă și echipa feminină de volei Corona, care se află în cursa pentru promovarea în primul eșalon…

Amical tare sâmbătă

Altfel, cum campionatele din România sunt întrrerupte pentru acțiunea echipei naționale, FC Brașov va susține un meci amical sâmbătă, cu Sepsi. Partida cu ocupanta locului 6 din Superligă va avea loc la Sf. Gheorghe, de la ora 11.00.

Apropo, potrivit unei analize a Gazetei Sporturilor, Sepsi Sf. Gheorghe a primit, în 2022, 6,1 milioane de euro subvenții de la Guvernul Ungariei!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button