Expres

Bebeluș găsit mort la groapa de gunoi

Bebeluș găsit mort la groapa de gunoi

Un bebeluș de doar câteva luni a fost băgat într-o pungă și aruncat la groapa de gunoi din Oravița, Caraș-Severin. Poliția orașului Oravița a fost sesizată ieri, cu privire la existența unui cadavru la groapa de gunoi din zonă, după ce a fost băgat într-un sac de gunoi.

Conform primelor informații, relatează expressdebanat.ro, trupul neînsuflețit ar fi fost descoperit de un angajat de la groapa de gunoi care a alertat imediat autoritățile.

Cadavrul nou-născutului a fost depus la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului.

Momentan cercetările sunt în curs de desfăşurare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi dispunerii măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Caraş-Severin.

Bebeluș găsit mort la groapa de gunoi. Poliţiştii încearcă să afle şi cine sunt părinţii fetiţei, care au fost motivele pentru care corpul acesteia a fost aruncat la gunoi, dacă s-a născut în viaţă sau nu şi de cât timp a fost aruncat cadavrul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button