Ziua de Sântion trebuie petrecută cu mare veselie

Ziua de 7 ianuarie, prăzuită de Biserica Ortodoxă drept Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, esta una plină de tradiţii şi obiceiuri în satele româneşti, în calendarul popular purtând numele de Sânt-Ion, Sântion de Iarnă; Simion Nebunul; Iordănitul femeilor. Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Mai puţin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicţii ce ar putea influenţa bunul mers al vieţii individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului alb, deschis la Sf. Nicolae (6 decembrie). Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci şi prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante. În acelaşi timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an”, aşa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creştine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripţii rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători. Ziua Sf. Ioan închidea în sine întregul an: putem remarca în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, şi anume „carnavalul femeilor”– o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de iniţiere (noviciat, înfrăţire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relaţii sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puţin alterate. Sărbătoarea creştină a influenţat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, şi colindele specializate), cât şi prin fixarea în acest moment a zilei moaşei („Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor”)

Superstiţii

Se crede că în această zi s-a făcut lumea, de aceea este e o zi de mare bucurie. Cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul. Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor şi-l serbează ca şi pe Sf. Duminică, zicând că el i-ar apăra şi i-ar scuti de toate nenorocirile, mai ales ca să nu moară nebotezaţi. În Sf. Ioan Botezătorul multe sate numeroase familii sântuiesc pe Sânt-Ioan de patron al casei. Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băieţandru şi de-atunci a devenit nebun şi sfânt. Una dintre legende povesteşte că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii s-au arătat în număr foarte mare pe râul Iordanului, pentru a întrerupe ceremonia. Atunci însă Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele, astfel că diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat în apă.

Masa moaşei

În ziua de Sântion de Iarnă se organizează Masa moaşei. Moaşa merge cu apă sfinţită şi cu un buchet din flori uscate şi frunze verzi de muşcată pe la „nepoate”, femeile pe care le-a ajutat să nască, spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt aşezate pe masă, în jurul colacului. Ceremonia începe cu tămâierea nepoatelor şi aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moaşei este rupt în mai multe bucăţi şi împărţit „nepoatelor”, care îşi prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau de la mijlocul colacului, mai mare sau mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă aceştia vor fi fete sau băieţi. Urmează apoi petrecerea, cu mâncare şi băutură.

Iordăneala

Iordăneala e un obicei ce se practică în ziua de Sf. Ioan, după ieşirea de la biserică. O tovărăşie de mai mulţi feciori împrumută de la preot busuioc şi-i cer o căldăruşă cu agheasmă de la Bobotează. Când iese lumea de la biserică, nu lasă pe nimeni să iasă, până nu-i iordănesc, adică îl iau pe braţe, îl ridică în sus de trei ori, dând nişte chiote în cor: „Hu!… hu!… hu!…“ în semn de urare, apoi îl stropesc cu agheasmă. Oamenii uraţi le dau bani, cu care seara fac chef. Preotului feciorii îi duc o pasăre sau un purcel ca dar, precum şi o parte din câştig. Unii oameni se luptă cu iordănitorii. Se crede că astfel capeţi putere, pentru că iordănitorii sînt ajutaţi de Sf. Ioan, care dă putere şi celui care se luptă cu ei. Se spune că dacă un flăcău a fost iordănitor un an, trebuie sa continue trei ani la rând.

În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbaţii lor

În altă parte obiceiul e numit Ciurică, find practicat de femei. Se adună mai multe şi, după ieşirea de la biserică, cer fiecărui bărbat câte o iordăneală, adică o sumă de bani, după putere, cu care seara se adună la un loc şi fac chef (petrecere cu mâncare, băutură şi lăutari) numai între ele, fără bărbaţi. Aceştia le lasă în pace, de teama Ciuricăi. În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbaţii lor, lăsându-i chiar nemâncaţi, căci aceasta, zic ele, e într-un an o dată. Iordănitul femeilor (Tontoroiul femeilor) este o petrecere a nevestelor, organizată în ziua şi în noaptea Sf. Ion. Femeile se adunau la o gazdă, unde aduceau alimente şi băutură. După ce mâncau şi beau pe săturate, spunând că se „iordănesc“, cântau, jucau şi chiuiau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe drum, unde îi luau pe sus pe bărbaţii ieşiţi întâmplător în calea lor şi-i duceau cu forţa la râu sau la o apă, ameninţându-i că îi aruncă dacă nu se răscumpără, de obicei cu o vadră de vin. Unele femei mergeau prin case şi-i stropeau cu apă pe cei pe care îi întâlneau. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special, care cuprindea, printre altele, udatul cu apă la râu sau lac.

„Udatul Ionilor”

„Udatul Ionilor” are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/ purificaţi. În centrul Transilvaniei, cei ce poartă numele de Ioan/Ion sau Simion sunt purtaţi prin sat în care trase de boi şi împodobite cu nenumărate ţesături decorative. Alaiul este condus de călăreţi în ţinută de mare sărbătoare, iar caii acestora sunt bogat împodobiţi cu valtrapuri ţesute şi podoabe de harnaşament.

Citiți și:

7 ianuarie – Soborul Sfântul Ioan Botezătorul