112

Weekend aglomerat pe munte: 26 de intervenții ale salvamontiștilor din Poiana Brașov. Peste 300 de cazuri de la începutul anului

Weekend aglomerat pe munte…

Salvatorii montani din Poiana Brașov au avut un sfârșit de săptămână solicitant. Astfel, în perioada 13–15 februarie, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 26 de cazuri în care practicanții activităților montane s-au accidentat sau au rămas blocați în zona superioară a masivului.

Din totalul persoanelor asistate, 10 au suferit traumatisme care au necesitat preluarea de către echipajele SMURD și SAJ, fiind transportate la unități spitalicești pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Cea mai dificilă zi a fost sâmbătă, 14 februarie, când s-au înregistrat 13 intervenții, dintre care 5 cazuri au necesitat transport la spital.
Pe lângă misiunile de salvare, salvamontiștii au participat și la evenimentul sportiv Winter Bootcamp Challenge, organizat la baza pârtiei Bradu, unde au prezentat publicului tehnica de intervenție și echipamentele utilizate în acțiunile de salvare montană.

De la începutul sezonului de iarnă, în Poiana Brașov s-au înregistrat 317 intervenții ale salvatorilor montani, în care au fost implicate 327 de persoane ce au avut nevoie de ajutor.

Salvamontiștii reamintesc turiștilor să abordeze traseele și pârtiile cu echipament adecvat, să respecte condițiile meteo și nivelul propriu de pregătire, pentru a evita accidentele pe munte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button