Violență într-un cuplu din Tărlungeni, de Crăciun. A intervenit Poliția
Violență…
Polițiștii au emis un ordin de protecție și efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit, după un conflict spontan iscat, de Crăciun, între doi concubini din Tărlungeni.
„La data de 25 decembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de violență domestică.
Astfel, polițiștii, imediat după primirea sesizării, s-au deplasat la adresa persoanei vătămate, din localitatea Tărlungeni, unde au pătruns în imobil și au intervenit pentru protecția acesteia, după ce, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a apărut un conflict spontan între doi concubini.
În baza celor constatate a fost întocmit formularul de risc, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată, astfel că a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv.
Prin actul emis de către polițiști, aceștia au mai stabilit și măsuri de protecție, anume i-a fost impus bărbatului să părăsească locuința și să păstreze o distanță de siguranță față de persoana vătămată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.