112

[ViDEO] Update. BRAŞOV. Bebeluşul care a supravieţuit accidentului de pe DN 13, preluat de elicopterul SMURD

  • IMG-20190315-WA0014_264498.jpg
 

Fetiţa de 11 luni care a supravieţuit accidentului de azi-dimineaţă, de pe DN 13, de la ieşirea din Rupea spre Sighişoara, a fost preluată de elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la spital în Târgu Mureş. Părinţii ei vor primi îngrijiri medicale la UPU Braşov. 

Amintim că, din nefericire, o altă fetiţă, de 4 ani, a murit în urma accidentului. 

Maşina în care se aflau cei patru, înmatriculată în Ungaria, a lovit un parapet, apoi s-a răsturnat într-un pârâu, iar minora de 4 ani a fost găsită doar după ridicarea autoturismului.

Bărbatul a scăpat cu viaţă datorită unui echipaj de jandarmi, care se deplasa întâmplător prin zonă, la o altă misiune.

 „Astăzi, pe DN13, între localitățile Sighișoara și Rupea, în timp ce se deplasa în misiune ordonată, un echipaj de jandarmerie din cadrul IJJ Brașov a intervenit pentru salvarea victimelor unui accident de circulație. Jandarmii aflați în misiune au observat mașina răsturnată pe marginea drumului și au intervenit, împreună cu încă o persoană aflată la fața locului, extrăgând șoferul din autoturismul răsturnat, care era în stare de inconștiență și cu capul în apă. Au observat că în mașină se mai află o femeie și un copil dar extragerea lor s-a putut realiza abia după sosirea echipajului SMURD, care a fost sprijinit de jandarmi”, a informat reprezentantul IJJ Braşov, Ion Zaharia.

Pentru mai multe informaţii CITIŢI ŞI:

Update. BRAȘOV. Fetiță moartă în accidentul de pe DN 13… Alt copil și doi adulți sunt răniți grav

BRAȘOV. Autoturism răsturnat într-un pârâu! S-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD. Update: Una dintre victime, copil, găsită după ridicarea autoturismului  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare