112

[ViDEO] Update. BRAȘOV. Bătrânica dispărută în toiul nopții, găsită moartă în Lacul Noua…

  • whatsappimage2020-11-10at12-29-26.jpeg
 

Femeia de 90 de ani, din Brașov, care a fost dată dispărută de familie, ieri, a fost găsită decedată, în această după-amiază, în lacul Noua. Bătrâna dispăruse de acasă ieri noapte (VEZI ȘI: BRAȘOV. Femeie dată dispărută (FOTO)! A plecat de acasă desculță). Trupul ei a fost observat de un trecător, care a sunat la 112.

„Astăzi, 11 noiembrie 2020, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în zona Lacului Noua din municipiul Brașov s-ar afla o persoană decedată. La fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție în vederea efectuării de cercetări cu privire la stabilirea identității persoanei, cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Cadavrul urmează să fie preluat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov pentru efectuarea autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.
Pompierii au acționat pentru a scoate trupul din apă.

„Victima, femeie aproximatix 90 de ani, a fost adusă la mal, nu prezenta semne vitale”, a anunțat plt. maj. Luiza Dănilă, reprezentant ISU Brașov.

„Persoana a fost identificată ca fiind o femeie, în vârstă de 90 ani din municipiul Brașov, persoană a cărei dispariție a fost mediatizată la data de 10.11.2020. În cauză, polițiștii continuă cercetările”, a informat și purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

„Bunica mea e dispărută de aproximativ 24 de ore. A dispărut în zona cartierului NOUA Brașov. După o zi întreagă de căutări nu a fost încă găsită. Spitale, câmpuri, azile, cimitire nimic. Femeie în varsta de 90 de ani, păr vopsit mov, aprox. 90 kg, 1m60, ochi albaștri. A plecat în sarafan maro și o cămașă de noapte portocalie pe dedesubt.
Inainte locuia în TRACTORUL BRAȘOV.
VA ROG PE TOTI CEI CE LOCUITI IN TRACTORUL IN SPECIAL IN ZONA DINTRE LIDL SI CORESI (13 decembre alea constructorilor ) LA BLOCURILE TURN SA SUNATI LA POLITIE DACA O VEDETI (…)”, este unul dintre anunțurile postate pe internet de nepoata vârstnicei…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button