Video. Un avion cu 181 de oameni la bord a luat foc / Ar fi doar 2 supraviețuitori…
Un avion al companiei sud-coreene Jeju Air, cu 181 de oameni la bord, a luat foc în urma unei aterizări forţate. Până la această oră, se știe că ar fi doar doi supraviețuitori. Tragedia s-a produs după ce avionul a lovit o pasăre. Pe internet au apărut imagini cu pasărea blocată în aripa avionului care s-a prăbușit în Coreea de Sud.
Aeronava Boeingul 737-800 a companiei low-cost Jeju Air a ieşit de pe pista de aterizare şi s-a izbit de peretele de beton ce delimitează aeroportul Muan din Coreea de Sud. Aeronava s-a rupt în două şi a luat foc. Din cele 181 de persoane aflate la bord – 175 de pasageri şi 6 membri ai echipajului – pompierii au reuşit să scoată în viaţă doar două – un pasager şi o însoţitoare de zbor ce se aflau în spatele aeronavei. Pompierii se tem că ceilalţi pasageri au murit carbonizaţi.
La ora locală 08:57, turnul de control i-a avertizat pe piloţi că în apropiere de pista de aterizare erau prezente mai multe stoluri de păsări.
UPDATE: Jeju Air Flight 2216 in South Korea.
— Paul A. Szypula 🇺🇸 (@Bubblebathgirl) December 29, 2024
47 people have perished of the 181 on board and 2 were reportedly rescued. 132 people still not accounted for.
Video of the plane before the crash shows an apparent explosion in one engine. Reports said there was maybe a bird strike. pic.twitter.com/bL8jKAgc9f
Potrivit Mirror, un pasager a reuşit să trimită mesaj, înainte să moară. Textul mesajului a fost difuzat de o televiziune locală. „O pasăre s-a blocat în aripă, nu putem ateriza”, a scris pasagerul. Întrebat când s-a întâmplat acest lucru, pasagerul răspunde: „Chiar acum. Oare să-mi spun ultimele cuvinte?”. Probabil nu îşi imagina că acestea vor fi, cu adevărat, ultimele sale mesaje.
„Doresc să îmi exprim sincerele condoleanțe și regrete față de cei care și-au pierdut viața în accident și față de familiile acestora. În acest moment, este greu să presupunem cauza accidentului și trebuie să așteptăm rezultatul oficial al investigației din partea autorităților”, a transmis conducerea companiei low-cost.
What a sad week for air travel.
— Kerb (@Curve251) December 29, 2024
– Azerbaijan Airlines Flight 28243
– KLM Flight 1204
– Jeju Air Flight 2216
– Air Canada Flight 2259 pic.twitter.com/xCUOTu144r
Avionul se întorcea de la Bangkok, capitala Thailandei şi avea ca destinaţie aeroportul Muan. Zborul a durat aproape cinci ore, iar presa locală spune că nu au fost identificate probleme tehnice până să ajungă în Coreea. Pasagerii, cu excepţia a două persoane – identificate drept cetăţeni thailandezi – erau sud-coreeni ce tocmai se întorceau din concediul de Crăciun. Cutia neagră a avionului a fost recuperată de la locul tragediei. Toate zborurile către aeroportul Muan au fost anulate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.