Video. Fetiță dispărută în timp ce se juca alături de alți copii, găsită în miez de noapte într-o zonă de vegetație din județul Brașov
O fetiță de 7 ani, dispărută în timp ce se juca alături de alți copii, a fost găsită în miez de noapte într-o zonă de vegetație din județul Brașov.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au fost sesizați ieri, în jurul orelor 22.00, cu privire la faptul că fetița de 7 ani, din comuna Părău, județul Brașov, a plecat de la domiciliu și nu a revenit.
Imediat, polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila și cei din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, împreună cu jandarmii si pompierii din cadrul Detașamentelor Făgaraș, s-au constituit în mai multe echipe și au pornit în căutarea fetiței.
În jurul orei 23:00, minora a fost identificată de polițiști în extravilanul localității Grid, comuna Părău, într-o zonă cu vegetație.
„După ce s-au asigurat că nu a suferit niciun fel vătămări, polițiștii au efectuat cercetări pentru lămurirea împrejurarilor în care ar fi dispărut minora.
Astfel, s-a stabilit faptul în timp ce se juca împreună cu alți copii, neintenționat, aceștia ar fi avariat o țeavă de apă, și astfel minora s-ar fi speriat și ar fi fugit în extravilanul localității, unde a stat până când a fost identificată de polițiști.
După ce a fost identificată, minora a beneficiat și de sprijinul personalului specializat din cadrul DGASPC, fiind predată ulterior, în siguranță, părinților săi”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

