[ViDEO] BRAŞOV. Un copil este bătut şi umilit de o elevă, într-un parc
Cruzimea şi răutatea unor adolescenţi pare să nu mai aibă limite. Un film postat recent pe facebook este relevant în acest sens.
Un copil nu mai mare de 10-11 ani este umilit, înjurat şi bătut de o fată cu trei, patru ani mai mare, din motive greu de înţeles. În timp ce-l loveşte repetat, fata îi face reproşuri legate de anumite afirmaţii chipurile făcute de copil care i-ar fi încurcat ei socotelile sentimentate cu un tânăr. Scena este urmărită de alţi tineri, care în loc să-l ajute pe copil încurajează violenţa elevei şi o grăbesc… pentru a merge mai repede la fumat.
Băiatul lovit chiar şi cu pumnii se roagă să fie lăsat în pace, plânge şi îşi cere iertare nici el nu ştie de ce, ceea ce pare că o întărâtă şi mai mult pe fată, care continuă să-l lovească. Terifianta scenă se petrece la orele serii, într-un parc din municipiul Braşov.
Filmul a ajuns şi în posesia organelor de anchetă, care vizionează la rândul lor, în acest moment, filmarea. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP Braşov, Gabriela Dinu, materialul va fi trimis pentru verificări la Secţia 4 Poliţie Braşov.
Dacă cineva recunoaşte personajele din această filmare sau poate da detalii despre acest conflict, se poate adresa Poliţiei Braşov.
Revenim cu noi informaţii pe măsură ce le obţinem din surse de încredere.
citeşte şi
DRAMATIC. S-a mărit foarte mult numărul cazurilor de abuzuri asupra copiilor!
foto: captură video
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.