112

[ViDEO] BRAȘOV. Turistă rănită, prin alunecare, în Masivul Postăvarul / Avertismentul salvamontiștilor!

  • IMG-20210703-WA0008_289287.jpg
 

O turistă neechipată corespunzător a alunecat și a căzut, astăzi, în timp ce cobora din Masivul Postăvarul (în județul Brașov).

„Aceasta a suferit un traumatism de membru inferior în zona gleznei. Salvatorii montani prezenți la locul solicitării au preluat persoana în cauză și au transportat-o la baza muntelui. Fiind vorba doar despre un traumatism minor, nu a fost nevoie de intervenția echipajelor ambulanței sau SMURD-ului”, au informat reprezentanții Salvamont Brașov.

„Din păcate, majoritatea turiștilor care sunt prezenți pe munte sunt echipați inadecvat, chiar dacă vorbim de turiști care aleg ca mijloc de urcare telecabina. Fără echipament adecvat, cei care părăsesc zona peroanelor instalațiilor de transport pe cablu se expun riscului de a se accidenta. Vă reamintim că urcarea pe Vârful Postăvaru presupune deplasarea pe o zonă stâncoasă înclinată, cu balustrade de susținere instalate, dar unde pietrele sunt extrem de tocite, rotunjite și alunecoase, făcând ca aderența să fie extrem de limitată, chiar și în condițiile unor încălțări specifice. Totodată, atragem atenția că în zona montană vremea este deosebit de instabilă, condițiile meteo putându-se schimba radical, într-un interval foarte scurt de timp”, au atenționat salvamontiștii brașoveni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare