[ViDEO] BRAȘOV. Turist recuperat de jandarmi, după ce s-a abătut de la pârtie (VIDEO)
Un turist din Ilfov care s-a aventurat cu snowboard-ul în afara pârtiei a avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani, după ce a ajuns în zona unei prăpăstii, în Masivul Postăvarul.
„Un bărbat de 33 de ani, din Ilfov, echipat corespunzător, a pornit cu snowboard-ul pe Pârtia Lupului din Masivul Postăvarul, pe care a părăsit-o la un moment dat, îndepărtându-se vreo 2-3 kilometri, până a ajuns în dreptul unei prăpastii, în zona Valea Vanga. Văzând că s-a rătăcit și că nu mai poate continua traseul, a apelat numărul 112. La ora 13.05 un echipaj format din patru jandarmi montani a pornit în căutarea lui, păstrând legătura și îndrumându-l prin telefon. Astfel, la ora 14.15, militarii l-au găsit și au început împreună deplasarea spre Cabana Postăvarul, unde au ajuns la 14.55, în condiții bune”, a informat reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Ion Zaharia.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.