112

[ViDEO] BRAȘOV. Protest de aproape opt ore pe clădirea Tribunalului! (FOTO și VIDEO)

  • IMG-20170825-WA0007_240347.jpg
  • IMG-20170825-WA0006_240345.jpg
  • IMG-20170825-WA0013_240355.jpg
  • IMG-20170825-WA0014_240356.jpg
 

Brașoveanul Gheorghe Botorog, devenit celebru în oraș pentru protestele organizate de mai mulți ani, pe motiv că i-au fost confiscate vacile, a recidivat astăzi, când s-a urcat pe clădirea Tribunalului Brașov, amenințând apoi că se va arunca în gol.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat la orele 13.50 cu privire la faptul că o persoană se află pe acoperișul Tribunalului, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.

Imediat după sesizare, un echipaj SMURD și unul cu autoscară s-au deplasat la fața locului, precum și doi alpiniști din cadrul ISU. Acestora li s-au alăturat echipe de polițiști, jandarmi și negociatori. Totodată, a fost solicitată o pernă pneumatică de la ISU Covasna. 

După o intervenție de șapte ore și jumătate, Gheorghe Botorog a fost convins să renunțe la protest și să coboare de pe clădire. Reușita i se datorează vicepreședintelui Tribunalului Brașov, Cristina Ciolacu, singura persoană cu care Botorog a acceptat să discute la înălțime. Reprezentanta Tribunalului Brașov a fost mai întâi echipată corespunzător de către pompieri, apoi a urcat să discute cu bărbatul.

Botorog protestează de mai mulți ani pentru că i-au fost confiscate vacile, iar în iarnă a ales curtea Tribunalul Brașov ca loc unde să-și verse oful.
Sătui de „spectacole”, magistrații Tribunalului Brașov l-au dat în judecată, iar dosarul a fost soluționat pe fond de Judecătorie.

Astfel, conform sentinței, inculpatului „i se interzice să se apropie de clădirea Tribunalului și i se cere să înceteze orice tulburare a ordinii și liniștii publice în vecinătatea sediilor Tribunalului și Judecătoriei Brașov, la o distanță de 100 de metri”, însă bărbatul nu s-a lăsat intimidat.
Astăzi, profitând de faptul că se efectuează lucrări la clădire și că este montată o schelă, Botorog s-a urcat pe acoperișul imobilului, apoi a început să amenințe că se va arunca în gol.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button