[ViDEO] BRAŞOV. Persoană căzută în căminul unei instalaţii de gaz! (FOTO şi VIDEO)
O persoană a căzut în căminul unei instalaţii de gaz metan, în această dimineaţă, în cartierul Craiter din Braşov, aceasta fiind scoasă la suprafaţă de către pompieri.
Incidentul a avut loc în apropierea autogării.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, persoana în cauză – un bărbat de 44 de ani – a fost scoasă în urmă cu câteva minute din cămin şi este în stare de conştienţă.
Urmează să fie transportată la spital. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de alpinişti din cadrul ISU Braşov, un echipaj SMURD, poliţişti şi jandarmi.
„Intervenţia a fost dificilă, din cauza spaţiului îngust, şi s-a folosit un trepied pentru a scoate victima”, a precizat reprezentantul ISU Braşov.
Potrivit acestuia, bărbatul a suferit traumatism cranio-cerebral şi leziuni la nivelul membrelor.
Update (orele 11.30). Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă
„Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 44 de ani, din judeţul Braşov, care, în împrejurări necunoscute, a căzut în spaţiul decopertat pentru efectuarea de lucrări de reparaţie la mai multe conducte, pe strada Hărmanului. Lucrarea era semnalizată prin panou, iar spaţiul era împrejmuit cu bandă de siguranţă. S-a constituit echipa operativă. Urmează să se efectueze cercetarea la faţa locului. Se întocmeşte dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cadrul căruia se vor verifica aspectele legate de producerea evenimentului”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.