112

[ViDEO] BRAŞOV. Persoană căutată în râul Olt, după un apel de urgenţă înregistrat azi-noapte

Bărbatul s-ar fi aruncat de pe pod

 

Pompierii din cadrul Detaşamentului Făgăraş intervin pentru căutarea unei persoane care ar fi fost „înghiţită” de râul Olt. Apelul de urgenţă a fost primit prin 112 azi-noapte, în jurul orelor 23.45, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.

Imediat după alertă, pompierii au intervenit cu o barcă pneumatică, în speranţa că vor găsi persoana dispărută, în timp ce un echipaj SMURD a aşteptat la mal, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă zadarnic. Astfel, căutările au fost reluate în această dimineaţă.

„Se intervine cu un echipaj cu barcă pneumatică. S-a deplasat la faţa locului şi un echipaj SMURD”, a precizat reprezentantul ISU Braşov. 

Căutările au loc în zona podului din cartierul Galaţi din Făgăraş.

Potrivit fagarasultau.ro, bărbatul în vârstă de 43 de ani, de loc din Făgăraş, era însoţit de un tânăr, în momentul în care s-ar fi aruncat de pe pod, în mod inexplicabil.

foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button