112

[ViDEO] BRAȘOV. Patru dintre persoanele acuzate că au falsificat permise de conducere, diplome și alte acte au fost arestate

 

Patru dintre persoanele acuzate că au constituit/aderat la un grup infracțional organizat, pentru a crea și vinde acte falsificate, inclusiv diplome și permise de conducere, au fost arestate preventiv, la decizia Tribunalului Brașov.
Astfel, inculpații Marius Gabriel D., Claudiu Alexandru I. și Cristian P. au fost arestați pentru constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, iar Gyula Tibor P. – pentru aderare la un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventiă a celor patru pentru 30 de zile, respectiv până pe 25 noiembrie inclusiv.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Cei patru bărbați au fost reținuți alături de alte două persoane, joi, de procurorii DIICOT Brașov, în urma a șapte percheziții efectuate în ziua respectivă. 

Pentru detalii, CITIȚI ȘI:

BRAŞOV. Şase persoane au fost reţinute de DIICOT, pentru falsificare de permise auto, diplome şi alte acte (VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare