[ViDEO] BRAȘOV. Parapantist rămas agățat de… cabluri, în Poiană / Update: A suferit leziuni la bazin și coloană, căzând de la 40 de metri înălțime (FOTO – VIDEO)
Un parapantist a rămas agățat în cablurile telecabinei din Poiana Brașov.
La locul producerii evenimentului se află un echipaj Salvamont și Jandarmeria Montană.
La baza pârtiei s-au deplasat două echipaje SMURD.
Victima este conștientă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Update 1:
„Bărbatul în vârstă de 49 de ani este conștient și a suferit mai multe traumatisme (la nivelul coloanei și a bazinului) prin precipitare de la aproximativ 40 de metri”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.
Update 2:
„Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în cazul unui parapantist ramas agățat de cablul tractor al telecabinei Kanzel.
O echipă de prim răspuns a ajuns la fața locului, a evaluat situația, fiind pregatită să inițieze procedurile de evacuare de pe cablu. În momentul începerii procedurilor, aripa parapantistului s-a desprins, acesta căzând o distanță de aproximativ 40 m, căderea fiind atenuată de aripă și de stratul de zăpadă.
Imediat s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor, urmând să fie imobilizat și transportat la baza muntelui, unde un echipaj medical de urgența l-a preluat”, au transmis și reprezentanții SPLS Brașov.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.