112

[ViDEO] BRAȘOV. Inundații, azi-noapte, în satele Zizin și Purcăreni și în municipiul Brașov. Probleme în această dimineață și pe DN 73A (VIDEO)

 

Ploaia de azi-noapte a creat probleme în județul Brașov. Astfel, pompierii au fost solicitați să intervină, în cursul nopții, pentru a scoate apa care pătrunsese în mai multe case din satul Zizin – comuna Tărlungen8i. Cadrele ISU au acționat cu două potopompe. Solicitări au venit și de la localnici din Purcăreni – comuna Tărlungeni, unde apa a inundat mai multe curți. De asemenea, a avut loc o intervenție în cartierul Noua din Brașov, pentru scoaterea apei din subsolul unei case, potrivit plt. maj. Luiza Dănilă, din cadrul ISU Brașov. 

Update – orele 8.40 DN73A este inundat, la această oră, la km 40 (ieșire din Poiana Mărului spre Șercaia), putând trece doar autovehiculele de mare tonaj, potrivit datelor oferite de Robert Elekes, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov. Situația este creată de pârâul care curge pe lângă drum și care s-a umflat din cauza precipitațiilor. Apa de pe carosabil măsoară până la 15 – 20 de centimetri. 

Update – orele 9.40: Autoritățile au decis să închidă traficul pe DN73A, la Poiana Mărului, până la orele 18.00, conform DRDP Brașov. De altfel, până la orele 18.00 este Cod Roșu hidrologic, în vizor fiind râul Tărlung. Găsiți AICI situația traficului la nivel național. 

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button