[ViDEO] BRAȘOV. Bărbat îngropat sub un mal de pământ la Feldioara. „Este semiconștient, acoperit cu pământ până la gât”. UPDATE. Bărbatul a fost transportat la spital – FOTO-VIDEO
![[ViDEO] BRAȘOV. Bărbat îngropat sub un mal de pământ la Feldioara. „Este semiconștient, acoperit cu pământ până la gât”. UPDATE. Bărbatul a fost transportat la spital - FOTO-VIDEO 1 pamant_3.jpg](https://mytex.ro/wp-content/uploads/2018/08/images_aimytexarticles_images_pamant_3-600x470.jpg)
UPDATE 12.45 – „Bărbatul a fost scos, este conștient, a fost preluat de echipajul SMURD și i se acordă primul ajutor”, a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Luiza Dănilă.
Echipajele ISU Brașov intervin la această oră în Feldioara, la ieșirea spre Crizbav, unde un bărbat a fost surprins de un mal de pământ.
„Din informațiile de până acum, se pare că acesta este semiconștient. Este acoperit cu pământ până la gât. S-au deplasat la fața locului un echipaj SMURD, autospeciala de descarcerare, containerul Multirisc și o autospecială de stins incendii cu apă și spumă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Luiza Dănilă.
„Un bărbat de 37 ani din comuna Bod, angajat al unei societăți ce efectua lucrări la sistemul de canalizare, a fost surprins de alunecarea unui mal de pământ. Bărbatul a fost transportat la spital în stare stabilă pentru acordarea de îngrijiri medicale. S-a dispus întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă”, a relatat și IPJ Brașov.
FOTO: ISU Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

