112

[ViDEO] BRAȘOV. Autoturism răsturnat într-un pârâu! S-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD. Update: Una dintre victime, copil, găsită după ridicarea autoturismului

 
Un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil de aproximativ 2 ani s-a răsturnat în afara părții carosabile, într-un pârâu, în timp ce se deplasa pe DN 13 Brașov – Sighișoara. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orelor 8.00, la ieșire din Rupea spre Sighișoara. 
 
 În urma acestuia, minorul și un adult au rămas încarcerați.
 
„S-au deplasat la fața locului un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă și spumă, trei echipaje SMURD și o ambulanță. Mama și copilul sunt intubați. S-a solicitat intervenția unui elicopter SMURD”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja.
 
Update:
 
Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, la ridicarea autoturismului s-a mai găsit un copil de aproximativ 7 ani, inconștient, în stop cardio-respirator. 
 
Până la sosirea echipajului de descarcerarem a intervenit unul de jandarmi, care era în drum spre altă misiune. Jandarmii au reușit să mențină capul bărbatului la suprafața apei, încât să nu se înece, apoi au reușit să scoată din mașină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button