Vârstnic care a plecat în drumeție pe Masivul Postăvarul, dat dispărut!
Un vârstnic care a plecat azi-dimineață în drumeție pe Masivul Postăvarul a fost dat dispărut.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați în dimineața acestei zile (27 octombrie a.c.,), cu privire la faptul că JINGA GHEORGHE, în vârstă de 85 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în drumeție pe Masivul Postăvarul, fără a mai reveni și fără a mai putea fi contactat până în prezent.
La momentul plecării, acesta purta pantaloni de culoare albastră, o bluză de culoarea roșie cu mânecă lungă și purta pe cap o căciulă de culoare roșie. De asemenea, poartă în spate un rucsac de culoare roșie și neagră”, a informat IPJ Brașov, în această seară.
Cei care dețin și pot furniza informații cu privire la persoana semnalată sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.